Când un membru al familiei consumă substanțe: ce prevede legea și unde se cere ajutor

Pe scurt

Legea privind consumul de droguri prevede, pe lângă sancțiune, evaluare, asistență și program integrat pentru consumator. Când tratamentul este obligație stabilită de instanță, serviciul de probațiune îl urmărește, iar instituția din comunitate îl desfășoară. Decizia în aceste proceduri aparține autorităților și, pentru includerea în program, persoanei însăși; legea permite însă oricărei persoane să sesizeze o unitate medicală, iar instituției din comunitate sau unei persoane interesate să sesizeze serviciul de probațiune. Textul nu înlocuiește consultul medical.

Cadrul legal: asistență și program integrat

Legea nr. 143/2000 definește „consumatorul” ca persoană care își administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, iar „consumatorul dependent” ca consumatorul care, prin administrare repetată și sub necesitate ori nevoie, prezintă consecințe fizice și psihice conform criteriilor medicale și sociale (art. 1 lit. h și i). Definiția trimite la criterii medicale și sociale.

Principalele instrumente prevăzute de lege:

• Programul integrat de asistență: o persoană care consumă ilicit droguri poate fi inclusă în el numai cu acordul său, exprimat prin semnarea unui document (art. 22 alin. 2). El reunește servicii medicale, psihologice și sociale, concomitente și continue (art. 22 alin. 6).
• Programul psihologic și social și programul terapeutic: primul cuprinde evaluare, consiliere și psihoterapie individuală sau de grup, plus măsuri sociale; al doilea cuprinde servicii medicale și psihologice pentru consumatorul dependent (art. 1 lit. l și m). Programul psihologic și social se stabilește de centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, iar cel terapeutic după protocoale de practică (art. 22 alin. 3–4).
• Confidențialitatea: datele personale ale consumatorilor dependenți incluși în program sunt confidențiale (art. 24 alin. 1).

Orice persoană care știe despre un consumator poate sesiza una dintre unitățile medicale stabilite de Ministerul Sănătății, care procedează conform legii (art. 25).

Consumul în procesul penal: măsuri alternative

Consumul de droguri aflate sub control național fără prescripție medicală este interzis (art. 22 alin. 1), iar deținerea sau cumpărarea, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu este infracțiune (art. 4). Legea prevede totuși un traseu orientat spre asistență:

• în cazul infracțiunii de la art. 4, procurorul poate dispune evaluarea consumatorului, cu consimțământul acestuia, de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog; la minori evaluarea este obligatorie (art. 19 alin. 1–3);
• pe baza raportului, procurorul dispune, cu acordul scris al consumatorului, includerea în programul integrat (art. 19 alin. 4);
• dacă inculpatul respectă protocolul programului până la pronunțarea hotărârii, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării ei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile obișnuite din Codul penal (art. 20 alin. 1);
• nerespectarea programului pe durata termenului de supraveghere atrage, în mod corespunzător, revocarea prevăzută de Codul penal, art. 88 alin. 1 (art. 20 alin. 2);
• consumatorul condamnat la închisoare pentru altă infracțiune poate fi inclus de instanță într-un program terapeutic în penitenciar (art. 18).

Distinct, legea exclude suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracțiunile de la art. 2 alin. 2 și art. 3 alin. 2 (art. 15^1). Aplicarea în fiecare caz depinde de hotărâre.

Probațiunea și instituțiile din comunitate

Obligația de a se supune unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală poate fi stabilită de instanță la amânarea aplicării pedepsei (Codul penal, art. 85 alin. 2 lit. d) sau la suspendarea sub supraveghere (art. 93 alin. 2 lit. c). Punerea în executare este reglementată de Legea nr. 252/2013, Legea nr. 253/2013 și HG nr. 1079/2013; art. 54 din Legea nr. 253/2013 vizează expres obligația de la art. 85 alin. 2 lit. d:

• dacă hotărârea indică instituția, consilierul de probațiune manager de caz verifică luarea în evidență și monitorizează derularea; dacă nu o indică, consilierul stabilește instituția și comunică decizia sa persoanei (Legea nr. 252/2013, art. 63; HG nr. 1079/2013, art. 14^63 alin. 2–3);
• consilierul emite o decizie cu perioada și termenul-limită de începere, iar instituția stabilește modalitatea de executare (HG nr. 1079/2013, art. 14^63 alin. 4–5);
• serviciul de probațiune controlează atât persoana, cât și instituția; instituția sesizează serviciul dacă persoana nu își respectă îndatoririle, iar sesizarea poate veni și de la persoana vătămată sau de la altă persoană interesată (Legea nr. 253/2013, art. 54 alin. 2–3);
• costurile sunt acoperite de la bugetul de stat (Legea nr. 253/2013, art. 54 alin. 4); tratamentul pe cheltuială proprie, dovedit, îndeplinește și el obligația (HG nr. 1079/2013, art. 14^63 alin. 7);
• instituția din comunitate dă consilierului informațiile cerute, iar acesta îi controlează activitatea și, la nevoie, sesizează judecătorul delegat cu executarea (Legea nr. 252/2013, art. 116–117).

Distinct, măsura de siguranță a obligării la tratament medical (Codul penal, art. 109) se pune în executare potrivit Codului de procedură penală, art. 566–571 (Legea nr. 253/2013, art. 77).

Dependența și recăderea: noțiuni generale

Practică profesională (nu este lege): în lucrul cu persoane care consumă substanțe, dependența se tratează ca problemă de sănătate care se evaluează de specialiști, nu ca slăbiciune de caracter și nu ca ceva ce familia poate diagnostica.

Practică profesională (nu este lege): recăderea este privită ca un proces, nu ca un eveniment izolat; o alunecare punctuală se distinge de revenirea la vechiul tipar, iar ce se întâmplă imediat după contează.

Servicii pentru familie: la nivel de concept

Legea nr. 143/2000 reglementează asistența consumatorului; textele din arhivă nu stabilesc un serviciu dedicat rudelor. Practică profesională (nu este lege): în general, pentru familii se vorbește despre două tipuri de sprijin:

• consiliere pentru rudă, individuală sau de familie, la un specialist, pentru a înțelege situația și a-și păstra propriul echilibru;
• grupuri de suport, în care rudele se întâlnesc cu persoane aflate în situații asemănătoare.

Existența și condițiile unor astfel de servicii nu sunt confirmate în textele oficiale consultate; se verifică local. În pericol imediat se apelează 112.

Ce reține cititorul

• Legea prevede evaluare, asistență și program integrat, cu acordul consumatorului.
• Instanța poate impune tratamentul; probațiunea îl urmărește, instituția din comunitate îl desfășoară.
• Includerea în program cere acordul persoanei; oricine poate sesiza o unitate medicală; datele din program sunt confidențiale.
• Recăderea este tratată în practică ca proces, nu ca verdict.
• Serviciile pentru rude (consiliere, grupuri de suport) se verifică local.

Temei legal

• Legea nr. 143/2000, art. 1 lit. h), i), l), m): definiții.
• Legea nr. 143/2000, art. 4, 15^1, 18–20: consum propriu, suspendare, evaluare, renunțare sau amânare.
• Legea nr. 143/2000, art. 22, 24, 25: program integrat, confidențialitate, sesizare.
• Codul penal, art. 85 alin. 2 lit. d), art. 93 alin. 2 lit. c), art. 88 alin. 1, art. 109: obligația de tratament, revocarea, măsura de siguranță.
• Legea nr. 252/2013, art. 63, 116–117 și Legea nr. 253/2013, art. 54, 77: punerea în executare și supravegherea obligației.
• HG nr. 1079/2013, art. 14^63: decizia consilierului.