Criminologia în practica probațiunii: de la explicație la intervenție

Pe scurt

Practică profesională (nu este lege): teoriile criminologiei sunt utile în probațiune când ajung în evaluare și în plan: ce poate fi influențat, ce sprijin există, ce efect are reacția celorlalți. Articolul urmărește aplicarea ideilor din capitolul lui Rob Canton din Manualul de probațiune (2008, pp. 121–128). Teoriile devianței (etichetare, inhibiții, desistare) sunt prezentate în ap-a-03 și nu se repetă aici; aici contează ce se face cu ele într-un caz.

Factori din copilărie: corelații, nu verdict

Practică profesională (nu este lege): manualul arată că unii factori din copilărie (individuali, de familie, socio-economici) se regăsesc des la persoanele care au săvârșit infracțiuni. Între ei și infracționalitate există o corelare statistică, dar ei nu sunt „cauzele infracțiunii”, iar mulți tineri expuși acestor factori nu ajung să comită infracțiuni (p. 126). De aceea, în evaluare, factorii din trecut informează, dar nu hotărăsc: nu se citesc ca verdict asupra unei persoane.

Manualul observă și că explicațiile strict biologice nu au valoare practică, fiindcă factorii respectivi nu pot fi influențați de consilier (p. 121). În b-25, aceeași logică stă la baza distincției dintre factori statici și dinamici: intervenția se așază pe ce se poate schimba, iar factorii de protecție (sprijin, loc de muncă, motivație) se notează la fel de atent ca riscurile.

Motivare, abilități, oportunități

Manualul descrie activitatea consilierului prin trei elemente: crearea de oportunități prin care persoana să adopte un stil de viață legal, ajutorul pentru dobândirea abilităților necesare folosirii lor și motivarea de a le folosi (p. 123).

Practică profesională (nu este lege): ca grilă de lectură a unui caz, cele trei întrebări sunt: ce vrea și ce o împiedică (motivare), ce știe și ce poate face (abilități), ce uși există efectiv (oportunități). O persoană motivată, dar fără loc de muncă sau fără calificare, nu are nevoie de mai multă motivare, ci de acces. Manualul adaugă că probațiunea lucrează în parteneriat cu organizațiile societății civile, pentru acces corect la serviciile lor (p. 123), și că un loc de muncă este probabil cel mai important factor de sprijin pentru încetarea infracțiunilor (p. 122).

Desistarea în supraveghere

Manualul definește desistarea ca încetarea comportamentului infracțional și evitarea lui în continuare și reține că mulți renunță și fără ajutorul probațiunii, adesea după schimbări importante, de exemplu o relație personală sau un loc de muncă (pp. 126–127). Totodată, factorii sociali sunt adesea decisivi (p. 127).

Practică profesională (nu este lege): două consecințe pentru supraveghere. Prima: consilierul nu este autorul schimbării, ci o resursă; semnele de schimbare din viața persoanei (o relație stabilă, un program de lucru) se observă, se consemnează și se sprijină. A doua: un plan format numai din obligații de control, fără oportunități, ignoră partea cea mai importantă a procesului. Discuțiile cu persoana pot urmări, ca în manual, conștientizarea efectului faptei asupra victimei și a familiei (p. 127).

Etichetarea în relația cu persoana supravegheată

Manualul arată că reacția celorlalți poate limita oportunitățile (persoanele cu cazier au șanse mai mici de angajare) și că unele acțiuni penale agravează situația; în anumite circumstanțe, o implicare mai redusă este mai eficientă (p. 124).

Practică profesională (nu este lege): în relația cu persoana, aceasta înseamnă limbaj despre comportament, nu despre identitate: „fapta de furt”, nu „hoțul”. Consilierul urmărește să nu devină el însuși sursa unei etichete, în dosar și în discuție. În aceeași direcție, legea prevede că în derularea activității consilierul urmărește „dezvoltarea unei relații pozitive” cu persoana, pentru implicarea ei în propriul proces de reabilitare (L252 art. 9 alin. 2). Etichetarea nu diminuează importanța faptei: ea privește efectele reacției, nu responsabilitatea.

Din explicație în evaluare și plan

Legea fixează cadrul. Activitatea de probațiune se desfășoară în interesul comunității, pentru reabilitarea socială a infractorilor, diminuarea riscului de noi infracțiuni și creșterea siguranței în comunitate (L252 art. 2 alin. 2). Consilierul adaptează intervenția la caracteristicile individuale, nevoile persoanei, riscul de săvârșire a unor infracțiuni și circumstanțele fiecărui caz (art. 9 alin. 1).

Referatul de evaluare pentru minor conține, între altele, date privind „mediul familial și social”, situația educațională și profesională, analiza comportamentului infracțional și riscul de săvârșire a unor infracțiuni (art. 34 alin. 1). Raportul de evaluare pentru major conține, între altele, date privind „responsabilitățile familiale și sociale”, situația educațională și profesională, conduita generală, analiza comportamentului infracțional și riscul (art. 39 alin. 1). În supraveghere, evaluarea inițială a nevoilor vizează, printre altele, situația familială, locativă, socială, școlară, profesională și financiară (HG 1079/2013, art. 14^46 alin. 1) și face referire și la „motivația persoanei pentru schimbare” și „valorile promovate” (alin. 2). Planul de supraveghere cuprinde „nevoile cu potențial criminogen” și obiectivele stabilite pentru diminuarea lor, precum și riscul săvârșirii de noi infracțiuni (art. 14^48 alin. 1 lit. c și d).

Practică profesională (nu este lege): ideile de mai sus se așază în ariile și capitolele legale: factorii de protecție intră în arii alături de riscuri; motivația se evaluează separat de abilități și de accesul la resurse; planul are obiective și pentru oportunități (instituții din comunitate), nu doar pentru control. În L252, L253, HG 1079/2013 și HG 604/2016 nu apar cuvântul „desistare” și sintagma „factori de risc” sau „de protecție”; folosirea lor este metodă.

Ce reține cititorul

• Factorii din copilărie sunt corelații, nu cauze; ei nu se citesc ca verdict asupra unui caz.
• Intervenția se așază pe ce poate fi influențat: motivare, abilități, oportunități.
• În desistare, factorii sociali sunt adesea decisivi; consilierul este o resursă.
• Etichetarea poate limita oportunitățile: limbaj despre comportament, intensitate potrivită riscului.
• Legea stabilește ariile evaluării și conținutul documentelor; explicația criminologică este metodă.

Temei legal

• Legea nr. 252/2013, art. 2 alin. (2): scopul activității sistemului de probațiune.
• Legea nr. 252/2013, art. 9: alin. 1, adaptarea intervenției la persoană și risc; alin. 2, relația pozitivă cu persoana.
• Legea nr. 252/2013, art. 34 alin. (1) și art. 39 alin. (1): conținutul referatului (minor) și al raportului (major) de evaluare.
• HG nr. 1079/2013, art. 14^46 alin. (1) și (2): ariile evaluării inițiale, motivația pentru schimbare, valorile.
• HG nr. 1079/2013, art. 14^48 alin. (1) lit. c) și d): nevoile criminogene, obiectivele și riscul în planul de supraveghere.