Plecări din țară, persoane străine și executarea în alt stat

Pe scurt

Articolul extinde lecția despre vizite, plecări și permisiuni și adaugă pragul exact de la care o deplasare se anunță, diferențele dintre textele despre obligația de a nu părăsi țara, transferul supravegherii între state membre ale Uniunii Europene și regulile pentru persoanele străine.

Anunțarea schimbării locuinței și a deplasărilor

Codul penal include, printre măsurile de supraveghere, anunțarea în prealabil a schimbării locuinței și a oricărei deplasări „care depășește 5 zile”. Formula apare la amânarea aplicării pedepsei (art. 85 alin. 1 lit. c), la suspendarea sub supraveghere (art. 93 alin. 1 lit. c) și la liberarea condiționată (art. 101 alin. 1 lit. c). Pragul este deci de peste 5 zile; în textele verificate nu apare cum se numără zilele. Doar art. 85 adaugă anunțarea întoarcerii.

La liberarea condiționată, măsurile de supraveghere se aplică dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la liberare este „de 2 ani sau mai mare” (art. 101 alin. 1). Potrivit alin. 5, obligațiile din alin. 2 lit. a) și b) se execută pe o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar cele din alin. 2 lit. c)–g), inclusiv a nu părăsi teritoriul României, pe toată durata termenului.

Regulamentul de aplicare a Legii 252/2013 prevede (HG 1079/2013, art. 14^55): anunț scris, iar în caz urgent mai întâi telefonic, prin poștă electronică sau fax; comunicarea noii adrese, a telefonului și, după caz, a datei întoarcerii; anunțarea telefonică a întoarcerii. Dacă noua locuință este în afara circumscripției compartimentului de supraveghere, dosarul se transmite compartimentului competent în 3 zile lucrătoare de la comunicarea documentelor justificative (alin. 7).

Obligația de a nu părăsi țara

Este distinctă de anunțare și o impune instanța, în hotărâre. Textele nu coincid întru totul:

• art. 85 alin. 2 lit. i: „să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței”; art. 93 alin. 2 lit. d are aceeași formulă;
• art. 101 alin. 2 lit. c (liberarea condiționată): „să nu părăsească teritoriul României”, fără mențiunea acordului instanței;
• Legea 253/2013, art. 46, reglementează încuviințarea doar prin trimitere la art. 85 alin. 2 lit. i și art. 93 alin. 2 lit. d; art. 101 nu este menționat.

Nepotrivirea nu se rezolvă aici ca fapt: conținutul concret se citește în hotărâre. Potrivit art. 46, cererea se judecă în camera de consiliu, cu ascultarea persoanei și a consilierului, iar încheierea este definitivă. Părăsirea nu poate depăși 30 de zile într-un an, iar copia încheierii se comunică serviciului de probațiune, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Direcției Generale de Pașapoarte. Respectarea obligației o verifică organele abilitate, care sesizează serviciul de probațiune (art. 86 alin. 2, art. 94 alin. 2, art. 102 alin. 2).

Executarea în alt stat membru al Uniunii Europene

Legea 302/2004 (cooperarea judiciară internațională), cap. II, transpune Decizia-cadru 2008/947/JAI și se aplică statelor membre și altor state cu tratat în materie (art. 200 alin. 1). Pentru liberarea condiționată, legea română cere un rest de pedeapsă de cel puțin 2 ani (art. 200 alin. 2 lit. a pct. iii), iar definiția din decizia-cadru (art. 2 pct. 1 lit. a) nu pomenește acest prag.

Din România spre alt stat (art. 218–223), printre condiții: hotărârea este definitivă și executorie; măsurile se încadrează în art. 203; persoana se află în statul respectiv sau va părăsi România în cel mult 30 de zile de la declarație; nu este urmărită sau judecată pentru alte infracțiuni; termenul rămas este de peste 6 luni, cu excepția din lit. g) dacă statul de executare declară că poate asigura executarea; are reședința legală și obișnuită acolo, iar la cererea persoanei poate fi vizat și alt stat membru cu acordul acestuia (art. 218 alin. 1–2). Certificatul îl completează judecătorul delegat (art. 220 alin. 1), iar după recunoaștere executarea este guvernată de legea statului de executare (art. 223 alin. 1).

Din alt stat spre România (art. 201–216): recunoașterea aparține tribunalului în a cărui circumscripție locuiește persoana, iar supravegherea serviciului de probațiune (art. 201), care dă un aviz consultativ (art. 207 alin. 1). Recunoașterea poate fi refuzată, între altele, dacă durata rămasă este sub 6 luni (art. 204 lit. h). Măsurile pot fi adaptate (art. 211), iar executarea este guvernată de legea română (art. 213 alin. 1). Dacă persoana se sustrage și nu este găsită în România, supravegherea încetează (art. 216 alin. 1 lit. a).

Persoane străine în supraveghere

Legea 253/2013 se aplică în mod corespunzător și străinilor ori apatrizilor aflați în executarea unei pedepse sau măsuri neprivative în România, dacă legislația specială nu prevede altfel (art. 91). Legislația specială privind străinii nu a fost verificată aici.

Prevăzute expres: la luarea în evidență a unui cetățean străin, serviciul înștiințează structura teritorială pentru imigrări și cere informații despre șederea lui (HG 1079/2013, art. 14^42 alin. 9); dacă străinul își schimbă locuința sau pleacă din țară, managerul de caz informează aceeași structură (art. 14^55 alin. 5). Persoana care nu înțelege limba română este informată printr-un interpret autorizat plătit de stat (L253, art. 11 alin. 1: bugetul Ministerului Justiției; HG 604/2016, art. 6 alin. 1: bugetul Direcției Naționale de Probațiune). Persoana de cetățenie străină este informată că poate lua legătura cu reprezentanții diplomatici (HG 604/2016, art. 6 alin. 6).

Pedeapsa complementară poate consta în interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României (CP art. 66 alin. 1 lit. c); hotărârea se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (L253, art. 29 alin. 1 lit. c).

Ce reține cititorul

• Deplasările de peste 5 zile și orice schimbare a locuinței se anunță în prealabil.
• Obligația de a nu părăsi țara are formulări diferite la art. 85, 93 și 101; se citește hotărârea.
• Plecarea încuviințată de instanță: cel mult 30 de zile într-un an (L253, art. 46).
• Supravegherea se poate transfera în alt stat membru și invers, prin Legea 302/2004.
• Persoanele străine sunt informate într-o limbă înțeleasă, iar serviciul informează structura pentru imigrări.

Temei legal

• Codul penal, art. 85, 93, 101: anunțarea deplasărilor, obligația de a nu părăsi țara.
• Codul penal, art. 86, 94, 102: comunicarea datelor, verificarea obligațiilor.
• Codul penal, art. 66 alin. 1 lit. c: interzicerea dreptului străinului de a se afla în România.
• Legea 253/2013, art. 11, 29, 46, 91: informarea, comunicarea interdicției, acordul instanței, străinii.
• HG 1079/2013, art. 14^42 și 14^55: evidența străinilor, anunțarea deplasărilor.
• HG 604/2016, art. 6: informarea în limba înțeleasă.
• Legea 302/2004, art. 200, 201, 203, 204, 207, 211, 213, 216, 218, 220, 223: transferul măsurilor între state membre.
• Decizia-cadru 2008/947/JAI, art. 2 pct. 1: definiția hotărârii judecătorești.