Dacă alunec: cum se prevină recăderea

Pe scurt

Prevenirea recăderilor este o metodă de lucru care tratează alunecarea ca pe o situație previzibilă, pentru care se poate pregăti un răspuns din timp. Articolul explică ce înseamnă recăderea ca proces, cum se recunosc situațiile de risc ridicat, cum funcționează câteva instrumente simple și cum a fost structurat un program de acest fel în serviciile de probațiune. Metoda este practică profesională, nu normă.

Metoda nu este normă

Practică profesională (nu este lege): prevenirea recăderilor provine din practica psihologică și este descrisă în manualul de probațiune din 2017 (pp. 253–269). Legea nu o reglementează ca metodă. Textele verificate prevăd doar cadrul în care o astfel de intervenție poate fi folosită: asistarea, adică intervențiile specializate adaptate nevoilor persoanei, se realizează pe toată durata supravegherii (Legea nr. 252/2013, art. 102 alin. 1; HG nr. 1079/2013, art. 14^122 alin. 1). Ea poate lua forma programelor de reintegrare socială, stabilite fie ca obligații în hotărâre, fie de consilierul de probațiune cu acordul persoanei (Legea nr. 252/2013, art. 103 alin. 1). Când frecventarea unui program este obligație în hotărâre, instanța o poate impune la amânarea aplicării pedepsei (Codul penal, art. 85 alin. 2 lit. c) și o impune, între obligațiile enumerate, la suspendarea sub supraveghere (art. 93 alin. 2 lit. b). Despre aceste programe ca obligație vezi ap-a-17.

Recăderea ca proces

Practică profesională (nu este lege): manualul distinge alunecarea, adică un episod scurt de reluare a comportamentului vechi, după care persoana revine la schimbarea aleasă, de recădere, adică revenirea la vechiul tipar după o perioadă de schimbare menținută. Metoda privește recăderea ca proces cu cauze multiple, nu ca dovadă a unui eșec definitiv.

Riscul apare mai ales prin gândirea „totul sau nimic”: după o alunecare, apare ideea că „oricum totul e pierdut”, iar această idee transformă un episod izolat într-o revenire completă. Metoda urmărește recunoașterea acestui gând și înlocuirea lui. Continuarea programului ales chiar după o alunecare face parte din metodă.

Acesta este și sensul lecției a-27, unde recăderea apare în ciclul schimbării; articolul de față detaliază instrumentele.

Situațiile de risc ridicat

Practică profesională (nu este lege): o situație de risc ridicat este un context în care persoana este vulnerabilă și crește probabilitatea reluării comportamentului vechi. Manualul le grupează în trei categorii:

• stări emoționale negative: frustrare, furie, anxietate, tristețe, plictiseală;
• conflicte interpersonale: în cuplu, în familie, la locul de muncă;
• presiune socială: influența unei persoane sau a unui grup.

Riscul este mai mare când lipsesc strategiile de a face față. Metoda combină două tipuri: evitarea situațiilor care pot fi evitate și strategii active pentru stările care nu pot fi evitate, cum sunt emoțiile negative. Ambele pot fi exersate dinainte, inclusiv prin jocuri de rol.

Instrumentele metodei

Practică profesională (nu este lege): manualul prezintă mai multe instrumente de auto-observare.

Balanța decizională. Persoana listează avantajele și dezavantajele pe termen scurt și lung ale comportamentului vechi, pentru a decide în cunoștință de cauză dacă vrea schimbarea.

Jurnalul situațiilor de risc. Persoana descrie situația, gândurile și emoțiile dinainte, ce a făcut și cât de intens a fost impulsul. Se notează atât episoadele în care a cedat, cât și cele în care a reușit să facă față.

Planul personal de urgență. Are trei elemente: un gând de reținut, un comportament alternativ și o persoană resursă de apelat în caz de alunecare, pentru a evita evoluția spre recădere.

Jurnalul „trebuie” și „doresc”. Activitățile unei zile obișnuite se împart în cele care consumă energie și cele care o aduc, pentru a arăta dezechilibrele din stilul de viață.

Rolul acestor instrumente, potrivit manualului, este de a stimula autocunoașterea și de a personaliza intervenția.

Programul „Alegerea mea”

Practică profesională (nu este lege): „Alegerea mea” este un program de prevenire a recăderilor adaptat persoanelor aflate în evidența serviciilor de probațiune, pentru consum problematic de alcool sau droguri. Manualul din 2017 îl descrie ca rezultat al unui proiect cu finanțare externă, pilotat în câteva servicii de probațiune. Strategia 2021–2025, aprobată prin HG nr. 863/2021, îl menționează sub denumirea „My choice” între programele pentru care au fost pregătiți formatori și persoane resursă.

Structura descrisă de manual:

• o întâlnire de evaluare pentru includere, cu consilierul manager de caz;
• o ședință individuală de motivare, cu facilitatorii programului;
• 12 ședințe de grup sau individuale, sau 7 în varianta scurtă;
• o ședință opțională cu aparținătorii;
• o evaluare la 6 luni după finalizare, telefonică sau individuală, în funcție de disponibilitatea persoanei.

Grupurile sunt separate pentru alcool și pentru droguri, iar programul este condus de consilieri formați pentru acest tip de lucru. Pentru programele de acest tip, manualul recomandă ca persoana să aibă o situație socială stabilă și un nivel minim de instruire. Evaluarea pilotului nu se reproduce aici, fiind date din perioada manualului.

Disponibilitatea programului în 2026 nu este confirmată în textele oficiale verificate. Pentru obligația de a frecventa un program de reintegrare, consilierul de probațiune manager de caz identifică programul potrivit, la serviciul de probațiune sau într-o instituție din comunitate (Legea nr. 252/2013, art. 62 alin. 1–3).

Ce reține cititorul

• Recăderea este descrisă de metodă ca proces; o alunecare nu înseamnă că totul este pierdut.
• Situațiile de risc se grupează în emoții negative, conflicte și presiune socială; pot fi pregătite strategii pentru ele.
• Balanța decizională, jurnalul de risc și planul personal de urgență sunt instrumente practice, nu cerințe legale.
• „Alegerea mea” este un program descris în manualul din 2017; disponibilitatea în 2026 nu este confirmată. Pentru familie, vezi și ap-a-14.

Temei legal

• Legea nr. 252/2013, art. 102 alin. 1: asistarea se realizează pe toată durata supravegherii, prin intervenții specializate adaptate nevoilor persoanei.
• Legea nr. 252/2013, art. 103 alin. 1: asistarea prin programe de reintegrare socială, stabilite prin hotărâre sau de consilier, cu acordul persoanei.
• Legea nr. 252/2013, art. 62 alin. 1–3: identificarea programului potrivit de către consilierul manager de caz, la serviciu sau într-o instituție din comunitate.
• Codul penal, art. 85 alin. 2 lit. c; art. 93 alin. 2 lit. b: obligația de a frecventa programe de reintegrare socială.
• HG nr. 1079/2013, art. 14^122 alin. 1: gestionarea procesului de asistare.
• Metoda prevenirii recăderilor și programul „Alegerea mea” nu sunt reglementate ca normă; provin din manualul de probațiune din 2017.