Programe și schimbare: ce te ajută

Pe scurt

Supravegherea nu înseamnă doar respectarea unor reguli: legea prevede și asistare, adică sprijin pentru schimbarea comportamentului. Hotărârea poate impune frecventarea unor programe de reintegrare socială sau măsuri medicale. Obiectivul lecției: cititorul înțelege cum se schimbă un comportament, ce rol au programele în hotărâre și când se cere ajutor de specialitate.

Lecția are un caracter informativ. Nu înlocuiește consilierea de specialitate, consultul medical sau psihologic.

Programele în hotărâre

Instanța poate impune, ca obligație, frecventarea unuia sau mai multor programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Obligația apare la amânarea aplicării pedepsei (Codul penal, art. 85 alin. 2 lit. c) și la suspendarea sub supraveghere (art. 93 alin. 2 lit. b). Tot ca obligație poate fi impusă supunerea la măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală (art. 85 alin. 2 lit. d; art. 93 alin. 2 lit. c). La amânare, art. 85 alin. 2 prevede că instanța „poate impune” una sau mai multe obligații; la suspendare, art. 93 alin. 2 prevede că instanța „impune” una sau mai multe dintre obligațiile enumerate.

Cum se aplică o astfel de obligație (Legea nr. 253/2013, art. 53–54 privesc amânarea; la suspendare se aplică în mod corespunzător, potrivit art. 57 alin. 2):

• consilierul de probațiune hotărăște, pe baza evaluării inițiale, ce program sau programe se urmează și, dacă e cazul, în ce instituție din comunitate (Legea nr. 253/2013, art. 53 alin. 1);
• serviciul de probațiune controlează respectarea obligației, atât la persoană, cât și la instituția stabilită (art. 53 alin. 2);
• pentru tratament medical, instituția sesizează serviciul dacă persoana nu își respectă îndatoririle, iar costurile sunt acoperite de la bugetul de stat (art. 54 alin. 3–4).

Programul urmat este cel stabilit prin hotărâre sau decis de consilier (art. 53 alin. 1); în afara obligațiilor din hotărâre, consilierul poate stabili activități doar cu acordul persoanei (Legea nr. 252/2013, art. 103 alin. 1). Lista programelor disponibile în prezent nu se prezintă aici; informația se obține de la serviciul de probațiune.

Asistarea: toată durata supravegherii

Asistarea se realizează pe toată durata supravegherii, nu doar la cerere, și constă în intervenții adaptate nevoilor persoanei și riscului de noi infracțiuni (Legea nr. 252/2013, art. 102 alin. 1; HG nr. 1079/2013, art. 14^122 alin. 1).

Dacă o nevoie nu e acoperită de obligațiile din hotărâre, consilierul poate stabili activități cu acordul persoanei, înscrise în planul de supraveghere (art. 14^122 alin. 4). Dacă lipsește acordul, dar există motive întemeiate, consilierul poate sesiza instanța pentru modificarea obligațiilor (Legea nr. 252/2013, art. 103 alin. 2; HG art. 14^122 alin. 6). Decizia aparține instanței.

Cum se schimbă un comportament

Practică profesională (nu este lege): comportamentul este legat de gânduri și sentimente. O situație declanșează un gând, gândul un sentiment, sentimentul un comportament. Intervenția este posibilă la fiecare verigă.

Practică profesională (nu este lege): o tehnică simplă are trei pași: persoana se oprește, se gândește la consecințe, apoi listează alternative la reacția obișnuită și alege una.

Practică profesională (nu este lege): schimbarea se descrie adesea în etape: precontemplare (problema nu e recunoscută), contemplare (există ezitare), pregătire, acțiune și menținere. Recăderea face parte frecvent din parcurs, ca o spirală, nu ca un eșec definitiv. O alunecare izolată nu este același lucru cu revenirea la vechiul tipar; contează ce se face imediat după.

Alcool, droguri, criză

Practică profesională (nu este lege): problemele legate de alcool sau droguri nu se evaluează singur și nu se autodiagnostichează. Evaluarea și tratamentul aparțin medicului sau serviciilor specializate; consilierul de probațiune poate îndruma spre ele (HG nr. 1079/2013, art. 14^122 alin. 7). Dacă tratamentul este obligație în hotărâre, se urmează în condițiile de mai sus.

Practică profesională (nu este lege): în criză, cu gânduri de a se face rău sieși sau altora, persoana nu rămâne singură și apelează de urgență la serviciile de urgență (112) sau la medic.

Ce reține cititorul

• Programele de reintegrare socială și tratamentul medical pot fi obligații în hotărâre; consilierul decide programul concret și îl controlează.
• Asistarea durează pe toată perioada supravegherii; fără acord, consilierul poate sesiza instanța, care decide.
• Recăderea poate face parte din schimbare; important este ce urmează după ea.
• Pentru alcool, droguri și criză se apelează la medic, la serviciul de probațiune sau la urgențe, nu se improvizează.

Exercițiu

„Planul meu de urgență” (caz fictiv): cititorul notează o situație de risc, primul gând care apare, comportamentul de evitat, o alternativă din trei variante și o persoană care poate fi contactată imediat. Apoi ține un jurnal al situațiilor de risc pe o săptămână, cu data, situația, ce a făcut și ce ar putea face altfel.

Temei legal

• Codul penal, art. 85 alin. 2 lit. c) și d): programe de reintegrare socială și măsuri medicale, la amânare.
• Codul penal, art. 93 alin. 2 lit. b) și c): aceleași obligații, la suspendarea sub supraveghere.
• Legea nr. 253/2013, art. 53–54 (și art. 57 alin. 2 pentru suspendare): supravegherea executării programelor și a măsurilor medicale.
• Legea nr. 252/2013, art. 102–103: asistarea pe toată durata supravegherii; sesizarea instanței fără acord.
• HG nr. 1079/2013, art. 14^122 alin. 1, 4, 6, 7: gestionarea procesului de asistare.