Amânare, suspendare, liberare condiționată: cum se compară

Pe scurt

Codul penal cunoaște trei soluții în care persoana rămâne în libertate sau iese din detenție sub supraveghere: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și liberarea condiționată. Se aseamănă prin măsurile de supraveghere, dar diferă prin condiții, durată, muncă, obligații și efecte. Obiectiv: cititorul deosebește cele trei soluții și știe ce să caute în hotărâre.

Tabelul comparativ

Articole: amânare, art. 83–85; suspendare, art. 91–93; liberare, art. 99–101.

La liberarea condiționată termenul de supraveghere este intervalul dintre liberare și împlinirea duratei pedepsei (art. 100 alin. 6), dar măsurile nu țin tot termenul. Măsurile de supraveghere și obligațiile de la alin. 2 lit. a) și b) (curs, programe de reintegrare) se execută de la liberare, pe o perioadă egală cu o treime din termenul de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani; obligațiile de la alin. 2 lit. c)–g) se execută pe toată durata termenului (art. 101 alin. 5). Legea 253/2013, art. 58 alin. (1), prevede însă că măsurile de la art. 101 alin. (1) se execută „integral”, iar perioada concretă o indică hotărârea; textele nu sunt armonizate, deci durata se citește din hotărâre.

Condițiile fiecărei soluții

• Amânare (art. 83): pedeapsa stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; persoana nu a mai fost condamnată anterior la închisoare (cu excepțiile din lege); și-a dat acordul pentru muncă neremunerată în folosul comunității; instanța apreciază că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, dar supravegherea este.
• Suspendare (art. 91 alin. 1): pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; fără condamnare anterioară la închisoare mai mare de un an (cu excepțiile din lege); acord pentru muncă; instanța apreciază că pedeapsa este suficientă, dar supravegherea este necesară.
• Liberare condiționată (art. 99–100): pentru închisoare, cel puțin două treimi din pedeapsă executate (închisoare care nu depășește 10 ani) sau cel puțin trei pătrimi, dar nu mai mult de 20 de ani (închisoare mai mare de 10 ani). Persoana care a împlinit 60 de ani: jumătate, respectiv două treimi. Alte condiții: regim semideschis sau deschis, obligații civile îndeplinite (afară de cazul în care nu a avut nicio posibilitate) și convingerea instanței că persoana s-a îndreptat. Pentru detențiunea pe viață: 20 de ani executați efectiv, iar termenul de supraveghere este de 10 ani.

Ce nu se poate

• Amânarea nu se poate dispune pentru infracțiunile de la art. 335 și 336, nici dacă persoana s-a sustras de la urmărire sau judecată ori a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Textul exclude amânarea și când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este de 7 ani sau mai mare (art. 83 alin. 2, 2^1).
• Suspendarea nu se poate dispune când se aplică doar amendă, când amânarea a fost revocată anterior, când persoana s-a sustras sau a zădărnicit aflarea adevărului, când legea specială o prevede expres, pentru anumite fapte din art. 192 alin. 2 și 3 săvârșite în condițiile art. 335 sau 336 și pentru art. 209–211 (art. 91 alin. 3, 3^1, 3^2).

Efectele

• La amânare, dacă persoana nu comite o infracțiune nouă, nu se revocă amânarea și nu apare o cauză de anulare, „nu i se mai aplică pedeapsa” și nu este supusă decăderilor din infracțiune (art. 90).
• La suspendare și la liberarea condiționată, în aceleași condiții, „pedeapsa se consideră executată” (art. 98, 106).
• Măsurile de siguranță și obligațiile civile din hotărâre rămân (art. 90 alin. 2; art. 98 alin. 2).

Pentru viitorii consilieri

• Soluția din hotărâre determină ce poate și ce trebuie să conțină supravegherea: la suspendare muncă și cel puțin o obligație sunt impuse; la amânare și liberare obligațiile sunt la aprecierea instanței.
• Consilierul de probațiune participă la lucrările comisiei pentru liberare condiționată (L252, art. 109 alin. 1) și, când restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este „mai mare de 2 ani”, formulează în comisie propuneri cu privire la obligațiile de la art. 101 alin. 2 CP, pe care instanța le poate impune (L252, art. 109 alin. 2).
• Practică profesională (nu este lege): primul pas în planificarea supravegherii este identificarea soluției și a termenului din hotărâre.

Ce reține cititorul

• Amânare: până la 2 ani, termen 2 ani. Suspendare: până la 3 ani, termen 2–4 ani. Liberare: fracțiune din pedeapsă, termen = restul pedepsei.
• Acordul pentru muncă este cerut la amânare și la suspendare.
• Muncă: 30–60 de zile la amânare (dacă o impune instanța), 60–120 la suspendare (obligatorie).
• Instanța „poate impune” obligații la amânare, dar „impune” la suspendare.
• Efect: amânarea înseamnă că pedeapsa nu se mai aplică; suspendarea și liberarea, că pedeapsa se consideră executată.

Exercițiu

Cititorul completează singur tabelul comparativ, pe rânduri: condiție de pedeapsă, termen, acord pentru muncă, muncă, obligații, efect. Apoi încadrează trei cazuri fictive: o amendă, o închisoare de 18 luni și o închisoare de 3 ani cu 6 luni executate, indicând ce soluție vine în discuție și de ce.

Temei legal

• Codul penal, art. 83–85 și 90: condițiile, termenul, măsurile, obligațiile și efectele amânării.
• Codul penal, art. 91–93 și 98: condițiile, excluderile, termenul, obligațiile și efectele suspendării.
• Codul penal, art. 99–101 și 106: liberarea condiționată, termenul de supraveghere, obligațiile și efectele.
• Legea 252/2013, art. 109: participarea consilierului la comisia pentru liberare condiționată.